Alex Bodi și Ema Uta au sărbătorit împăcarea într-un stil aparte, în Maldive! Și detaliile plecării lor tot… aparte pot fi catalogate! Escapada, deloc ieftină, 30.000 de euro, avea să fie plătită de make-up artistul vedetelor și nu de fostul soț al Biancăi Drăgușanu, care pozează într-un bărbat super-potent financiar. CANCAN.RO are toate detaliile acestei vacanțe plătite în rate!
La începutul lunii februarie, mai exact pe data de 5, Alex Bodi și Ema Uta plecau în vacanță. Maldive avea să fie destinația finală! Una al cărei cost a fost de 30.000 de euro. Achitați însă în rate! Cam ca programul „Litoralul pentru toți”, doar că de data aceasta a fost vorba despre „rate pentru Maldive”. CANCAN.RO a aflat cât din costul vacanței a fost suportat de Alex Bodi și cât de Ema Uta!
Cu planurile bine puse la punct, Ema Uta a mers, conform surselor CANCAN.RO, la una dintre agențiile de turism cu care colaborează de mai mult timp. A spus destinația și a aflat prețul. 30.000 de euro! Mult! Așa că ar fi decis să facă un „credit” la reprezentanții agenției. A solicitat ca suma totală să poată fi plătită în trei rate, a câte 10.000 de euro. Cererea i-a fost aprobată, așa că make-up artistul a început să-și facă bagajele!
Potrivit acelorași surse, de bilete s-a ocupat Alex Bodi! Nu a scos mulți bani din buzunar, comparativ cu iubita lui. Doar 10.000 de euro! Cu bagajele făcute și cu mult entuziasm, fostul soț al Biancăi Drăgușanu și Ema Uta au mers spre aeroport. Din București au plecat spre Dubai cu o aeronavă a companiei Fly Dubai. 2.000 de euro a plătit „musculosul” pentru cele două bilete de la Business Class.
Din Dubai spre Maldive, Alex Bodi rezervase alte două bilete, de data aceasta la compania Emirates, dar la First Class. Pentru 8.000 de euro doar! Ce s-a întâmplat în Insule, cum s-au distrat și când au ales să dezvăluie că sunt împreună, deja vă este cunoscut. La fel cum este și „legenda” care circulă prin oraș, potrivit căreia după orice escapadă de acest gen, Alex Bodi se desparte de partenera de „vacanță” în mai puțin de o lună. Să fie acesta un detaliu care dezvăluie că până și Alex Bodi are un preț, iar Ema Uta a reușit să-l „cumpere”?
Rămâne de văzut! Mai ales că tot sursele CANCAN.RO au dezvăluit că Bodi și-ar îndrepta deja atenția către o fostă iubire. Iar ca să-i arate intențiile serioase i-ar fi trimis două impresionante buchete de flori. Unul de Valentine’s Day, iar celălalt în urmă cu o săptămână. Vă dăm și un indiciu, nu este vorba despre Daria Radionova, ci de o altă femeie din trecutul lui!
(VEZI ȘI: CE FAC ALEX BODI ȘI EMA UTA CÂND PLEACĂ DIN CLUBURI TARI? MERG LA LĂUTARI)
Sursă foto: Instagram.com